TROPARUL Sfintei Mare Mucenite ECATERINA

“Cu înţelepciunea ca şi cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni
şi ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinţei,
întunericul l-ai gonit;
iar pe împărăteasa o ai încredinţat, dimpreună şi pe prigonitorul l-ai mustrat,
de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!
Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos,
şi de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească.
Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând,
roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.”

Particele din Moastele Sfintei Mare Mucenite ECATERINA